sâmbătă, 2 mai 2020

AMINTIRI. Baschetul pur din Capitală se juca la Școala 97

Credit foto: Facebook
Am ales să scriu aceste rânduri tocmai pentru că nimeni nu le va scrie. Nu, nu este reclamă și nici un articol ”la comandă”, așa cum, din păcate, mai apar destule prin media din țara noastră. În urmă cu mai bine de un deceniu, în Capitală, sportul cu mingea la coș avea ceva aparte prin turneele organizate de doamna profesor Constanța Săndulache (foto). La Școala 97 se întâlneau, cel puțin o dată pe lună, cam toți antrenorii de baschet din București și nu numai. Vedeam la lucru, în acele vremuri, printre cei mai buni jucători din țară. Era, practic, o încântare să ajungi acolo și să urmărești toate meciurile iar sportivii și tehnicienii erau răsplătiți cu toții. Nu existau primul și ultimul loc atunci când era vorba de cupe sau de medalii ori de distincții de orice fel.

A fost, dacă aș putea să mă exprim astfel, pentru antrenori, un fel de clinic. Dar deloc obligatoriu. Tehnicienii veneau din plăcere la turneele organizate de doamna Constanța Săndulache. Toată lumea se strângea după o zi tensionată de meciuri și discuta despre baschet. Și nu numai. La astfel de competiții, care au avut loc la sala de educație fizică și sport de la Școala 97, și-au făcut debutul în arenă mulți antrenori care s-au consacrat mai apoi. În zilele noastre apare setea aceasta de victorie, de a lua totul. Atunci, sincer, nu era așa. Indiferent dacă echipa doamnei Săndulache era una mai puternică sau nu, dânsa invita să participe cele mai bune formații din acel moment. Calitatea partidelor era deosebită iar specatorii aveau ce vedea. Țin minte cum în sală încăpeau aproape două sute de fani pe cele câteva zeci de locuri oferite de băncile situate în apropierea terenului. Nu mai spun de atmosfera creată. Baschet pur, adevărat, fără nicio rivalitate.

Orice zi din an crea un eveniment sportiv. Dacă era 1 Decembrie, participam la ”Cupa Unirii”, pe 1 Martie se organiza ”Cupa Mărțișor”, pe 1 iunie se disputa ”Trofeul Copilului” sau pe 1 mai jucam în ”Cupa Muncii” și așa mai departe. Uneori nu trebuia să fie o zi specială pentru a fi un trofeu. Pur și simplu se juca baschet continuu. Toți antrenorii din țară știau de turneele organizate de doamna Săndulache la Școala 97. Ca sportivi, i-am văzut acolo pe Emanuel Cățe, pe Vlad Moldoveanu, pe Sonia Ursu, pe Virgil Stănescu, pe Anca Stoenescu și pe mulți alții. Dintre antrenori, e foarte greu de scris. Nu pentru că nu îmi aduc aminte ci pentru că s-ar putea să ”ratez” pe cineva. Horațiu Giorgiu, Dan Săndulache, Victor David, Nesrin Omer-Apostu, Virgil Căpușan, Măndica Ciubăncan, Elena Ciobanu, Romela Cristea, Mădălin Piperea și numeroși antrenori consacrați au fost prezenți pe parchetul Școlii 97, uniți, cu toții, numai din dragoste pentru baschet!

Pe cât de frumos a fost trecutul, pe atât de sumbru este viitorul. Acum, din păcate, nu am mai auzit de competiții de baschet organizate la Școala 97. Desigur, doamna Constanța Săndulache nu mai profesează, a ieșit la pensie. Din păcate, nimeni din acea instituție nu a înțeles, cel puțin până acum, ce moștenire ar fi putut să primească. Și este păcat. Pentru că ceea ce a fost acolo a fost ceva de nedescris. Un vis frumos.