marți, 20 septembrie 2022

BASCHET. Campionat de doar cinci luni la U16 feminin!

Credit foto: Alina Cojocaru
Comisia de competiții a Federației Române de Baschet a creionat, în vară, un posibil calendar competitional la categoria Under 16 feminin, sistem care a și fost aprobat, de altfel, pentru fetele din generația 2007. Astfel, s-a decis ca primele meciuri să se dispute pe 24-25 septembrie iar întreg campionatul să se încheie pe 19 februarie 2023, după doar fix cinci luni!

În acest interval de timp, conform regulamentului specific postat pe frbaschet, o echipă poate disputa între patru și șase jocuri în faza de calificare, în funcție de numărul de formații din serie, la care mai adăugăm alte șase runde în faza următoare, cea semifinală. Rezultă un număr de zece sau 12 partide până la turneul final, ultimul act urmând să se dispute între 15 și 19 februarie 2013. Pe data de 19 februarie 2023 va fi decisă campioana națională la categoria sub 16 ani feminin, aici având drept de joc sportive născute în anul 2007 sau mai mici.

De pe 20 februarie 2023 și până pe 16 iunie 2023, atunci când începe vacanța școlară, adică timp de aproape cinci luni de zile, nicio echipă feminină nu va putea evolua într-un meci oficial la categoria U16 feminin. Acest lucru se întâmplă într-un sezon în care generația de 2007 are de disputant Campionatul European, cel mai probabil în luna august a anului viitor. De notat faptul că numărul maxim de meciuri pe care-l poate avea o echipă la U16 feminin, în acest sezon, cu tot cu turneul final, ar fi de 17! Lucru total inexplicabil, în condițiile în care nu există examen de capacitate sau alte examene.

De adăugat că acest lucru reprezintă o premieră în istoria sportului cu mingea la coș din țara noastră. Niciodată, până la acest sezon, întrecerea internă nu a avut o perioadă atât de mică din punct de vedere al desfășurării, la categoria rezervată fetelor sub 16 ani sau cea a junioarelor doi, așa cum era cunoscută în trecut. Au fost sezoane care s-au încheiat chiar și în luna septembrie. Din păcate, Campionatul Național rezervat fetelor născute în 2007 și mai mici are acum o durată similară ca timp cu întrecerile interne din Albania și din Kosovo, acolo unde sunt cel mult zece echipe înscrise.

Iată, mai jos, o comparație legată de categoria Under 16 feminin între campionatul din țara noastră și alte câteva federații de specialitate din Europa:

Ø  UNGARIA – campionatul a început pe 10 septembrie 2022 cu faza de calificare și se va încheia în ultima săptămână din luna mai a anului viitor. Chiar dacă în luna ianuarie nu sunt programate meciuri, sezonul competițional din țara vecină durează opt luni, cu trei mai mult decât în România și cu un număr de cel puțin 23-24 de meciuri, fără a puncta aici și faza de calificare.

Ø  FRANȚA – campionatul din Hexagon a debutat pe data de 18 septembrie cu un număr de 48 de echipe împărțite în opt grupe a câte șase serii fiecare sub denumirea de U15 Elite. Faza de calificare se joacă după sistemul ”fiecare cu fiecare”, etape săptămânale, tur-retur. Același tip de partide se păstrează în faza semifinală și în cea finală, până la finalul lunii mai, anul viitor, atunci când va fi desemnată campioana. În nouă luni, o echipă strânge un total de 26-30 de meciuri.

Ø  ELVEȚIA – campionatul a început pe 17 septembrie, anul curent, cu faza regională și se va încheia în intervalul 27-28 mai 2023, atunci când este programată finala. Sezonul regulat are opt luni și mai multe faze: cea regională, cea zonală (inter-regională) și apoi fazele semifinale.  De-a lungul acestui campionat, o grupare din cadrul categoriei U16 feminin poate avea între 24-26 de jocuri.

Ø  ANGLIA – campionatul începe pe 1 octombrie 2022 cu sezonul regulat, acesta din urmă terminându-se pe 26 martie 2023. Fazele finale se vor încheia la începutul lunii mai, după opt luni de meciuri, echipele urmând să dispute și jocuri din cupă, separat de campionat. O grupare poate să adune un număr de 18-22 de întâlniri, în funcție de valoarea acesteia.

Ø  MALTA – campionatul urmează să înceapă în prima săptămână din luna octombrie și se va încheia pe 13 mai 2023. De notat că toate meciurile au loc într-o singură sală și la startul actualei stagiuni s-au înscris opt echipe. Campioana țării la U16 va avea un număr de 18 jocuri la finalul sezonului, întrecerea internă din această insulă urmând să aibă opt luni.

Ø  ALBANIA – campionatul debutează în luna noiembrie și se încheie în ultima săptămână din luna martie, anul viitor, aproape similar cu cel din România, ca și durată. Sunt șase echipe la start, campioana țării urmând să strângă, până la finalul sezonului, un număr de 12 întâlniri.

Ø  KOSOVO – campionatul va începe pe 24-25 septembrie 2022 și se va încheia pe 25-26 februarie 2023, fiind realizat cam pe același sistem, ca durată, cu cel din țara noastră. În Kosovo sezonul va fi mai lung cu o săptămână decât cel din România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu